Șocant! O mamă și-a drogat fiul de 10 ani, i-a băgat un burete în gură și l-a legat cu un sutien. Ce s-a întâmplat apoi întrece orice imaginație
O situație absolut șocantă a avut loc în vestul Londrei, în data de 16 august. O femeie de 40 de ani este acum anchetată de polițiști.
Femeia, care este mamă a unui copil cu probleme medicale în vârstă de 10 ani, și-a drogat fiul cu pastile ”de dormit”, i-a băgat un burete în gură, iar apoi l-a legat cu un sutien pentru ”a nu scăpa”. Ulterior, femeia s-a autodenunțat la poliție, iar acum oamenii legii cercetează cazul morții băiatului în vârstă de 10 ani.
Conform Dailymail, trupul lui Dylan Freeman a fost descoperit la domiciliul familiei din Acton, vestul Londrei, pe 16 august. Mama lui, rusoaica Olga Freeman, a fost acuzată de crimă și a fost arestată până la următoarea apariție la Old Bailey. Femeia de 40 de ani lua antidepresive, care, potrivit polițiștilor, i-au fost administrate și fiului ei care suferă de autism. În ziua când mama băiatului i-a administrat pastilele și l-a legat, l-a informat pe prietenul ei actual despre situația în care se află. Atunci, au sunat la poliție.
Procurorul de caz, Chinyere Inyama a făcut declarații tulburătoare: ”Dylan avea nevoie de atenție, suferea de autism și sindromul Cohen, vederea era parțial afectată, la fel și mobilitatea și vorbirea”.
Tatăl băiatului, devastat de durere, după moartea copilului de 10 ani
Un purtător de cuvânt al tatălui băiatului a spus că bărbatul se afla în Spania când a intervenit moartea fiului său.
Plătind tribut fiului său, domnul Freeman a spus: „Dylan a fost un copil frumos, luminos, curios și artistic, care i-a plăcut să călătorească, să viziteze galerii de artă și să înoate”.
„Am călătorit pe parcursul anilor împreună, petrecând un timp atât de memorabil în locuri precum Brazilia, Franța și Spania. Nu pot începe să înțeleg pierderea lui”, a mai spus el. Mama urmează să apară pentru o pledoarie și pregătirea judecății la Old Bailey pe 4 noiembrie.